Poli a dominat prima repriză, dar fără a-și crea ocazii foarte mari. În minutul 8 șutul lui Ștefanovici a fost deviat peste transversală, apoi, peste nouă minute Vasluian a trimis în plasa laterală din lovitură liberă. Tot în prima parte, la o fază în careul vâlcean, Chițu a fost semnalizat eronat în ofsaid (min. 27). În rest jocul a fost destul de lent. Lucru care s-a schimbat în repriza secundă. Una începută excelent de echipa noastră - cu gol. Vasluian a centrat exact în minutul 48 la colțul lung, de unde juniorul Robert Burlacu-Luca a înscris cu capul în dreapta portarului primul său gol în tricoul alb-violet!
După această reușită însă gazdele au avut o replică bună. Achim (min. 52) a reluat din fața porții pe direcția lui Coșa, care a reținut. Iar peste cinci minute Huiban a reluat din prima pe lângă colțul lung. Putea fi 0-2 din minutul 63, când Vasluian a centrat din nou foarte bine, dar Nyarko a reluat cu capul pe direcția portarului pentru ca apoi mingea să iasă din el în afara terenului. Vâlcenii au revenit în ofensivă periculos prin Huiban (65) șut din unghi pe lângă colțul lung și Georgescu, tot cu șut, dar în două rânduri (66, 80), la ambele Coșa având răspuns. Chițu (75) putea și el aduce un final mai liniștit pentru echipa noastră, dar după ce a pătruns pe zona centrală a trimis fix în portarul Frățilă. Finalul nu a mai adus nimic nou iar alb-violeții au plecat cu toate punctele din Zăvoi.
În urma acestui succes Poli rămâne pe locul 2, cu 24 de puncte, cu unul mai puțin față de liderul CSM Slatina. În etapa următoare alb-violeții primesc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 13.00, replica Bacăului, pe "Electrica".
Politehnica: Coșa – Huszti (72, Vlaicu), P. Paul, C. Toma (67, C. Ene) – Vasluian, Drăghici, Artean (cpt.), Ștefanovici (62, Spătaru), Burlacu-Luca – Popa (62, Nyarko), Chițu. Pe bancă: I. Rus – Rotariu, Dolghi, Benzar și Doană. Antrenor: Dan Alexa.
În minutul 72 Andras Huszti s-a accidentat în zona umărului și nu a mai putut continua jocul, fiind înlocuit cu Relu Vlaicu.
"A fost o primă repriză în care am controlat ostilitățile, fără ocazii mari, dar am fost echipa care domină. Am avut faze fixe și posesia. Apoi, repriza a doua am început bine. Am avut o problemă, se pare după momentul în care am marcat gol, pe curajul adversarilor, ne-am speriat și nu am mai controlat ceea ce am făcut foarte bine - posesia. Au fost 10-15 minute în care cei de la Vâlcea au presat. Apoi am avut acea situație la Kevin, unde clar trebuia să închidem jocul. A avut și Vâlcea două situații. Dar am gestionat foarte bine finalul de meci. Sunt trei puncte importante...
După meciul acesta avem pierderi importante: Huszti, Toma suspendat, mă gândesc în perspectiva meciului cu Bacău, Micu s-a acccidentat ieri. Situația lui Huszti o s-o vedem luni. Va face un control medical, sper să nu fie ceva grav. E un jucător important",
Dan Alexa, antrenor principal Politehnica Timișoara