
Biletele pentru meciul Poli Timișoara - CSL Ștefănești, puse în vânzare
Biletele de intrare la jocul Politehnica Timișoara - CSL Ștefănești, din etapa a VII-a a Ligii 2, au fost puse în vânzare pe portalul Bilete.ro
CiteșteApasă Esc pentru a închide
Apasă Esc pentru a închide

Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele trei puncte pe nou-promovata CSL Ștefănești.
Duelul cu formația ilfoveană va fi singurul disputat de Poli la Timișoara în întreaga lună septembrie!
"Am făcut și o analiză a jocului de la Satu Mare, într-adevăr am avut o primă repriză foarte modestă. În a doua repriză am avut situații, am dominat, am jucat ceea ce trebuia să jucăm, dar din păcate am pierdut două puncte. Jucăm acasă cu Ștefăneștiul, o nou-promovată, miza jocului sunt cele trei puncte, e o miză importantă. Am așteptări de la jucătorii noștri să aibă reacție după jocul acesta de la Satu Mare. Îmi doresc să fie iarăși un stadion cu lume foarte multă, avem nevoie de sprijinul suporterilor, să creeze atmosfera aceea, de care avem nevoie, și așteptăm meciul, să câștigăm!", a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
Cele două nou-promovate au avut parte de un start total diferit în Liga 2. Alb-violeții au făcut o lună august excelentă, în urma căreia trei jucători au fost nominalizați în echipa ideală a lunii: Andras Huszti, Ștefan Ștefanovici și Ianis Doană. Iar cel din urmă a fost votat jucătorul lunii de către fani. De asemenea, Dan Alexa, a fost desemnat antrenorul lunii august.
"Înseamnă că s-au făcut lucrurile bine. Mă bucur pentru Ianis, e un jucător tânăr - un jucător under, e foarte important să fii jucătorul lunii, îl felicit! Într-adevăr a avut evoluții remarcabile. În special meciul de la Chiajna. Dar cred că meritul e al întregii echipe, al întregului lot, al întregului staff, în ceea ce mă privește, și al tuturor oamenilor de lângă echipă. Dar a început o lună nouă, nu am început așa cum ne doream, cred că știm lucrul acesta și să fim conștienți că nu se câștigă meciurile doar cu simpla prezență. Trebuie să fim foarte determinați, trebuie să fim foarte serioși și să tratăm fiecare meci cu foarte multă seriozitate", a precizat tehnicianul alb-violeților.
Poli nu va putea miza în duelul cu formația din Ștefăneștii de Jos pe Andrei Artean, care-și ispășește ultima etapă de suspendar, dar nici pe Kevin Nyarko. "Cu excepția lui Andrei și Kevin are niște probleme. Pentru că foarte multă lume ne-a acuzat că am menajat foarte mulți jucători în Cupă, Kevin a jucat în Cupă, și a jucat și 60 de minute aproape la Satu Mare și acuză o problemă musculară și nu-l vom avea la jocul acesta!", a explicat Dan Alexa.
Partida Politehnia Timișoara - CSL Ștefănești se dispută sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul Electrica, în etapa a VII-a a Ligii 2. Înaintea acestui joc alb-violeții ocupă locul 3, cu 14 puncte, în timp ce formația ilfoveană e pe poziția 17, cu 6 puncte obținute din două victorii.
Biletele pentru acest joc au fost puse în vânzare pe portalul Bilete.ro și se găsesc de asemenea în locațiile Shop Politehnica Timișoara.
Partida va fi transmisă în direct pe canalul YouTube.com/PolitehnicaTimisoara1921
Conținut YouTube blocat
Pentru a vedea acest conținut trebuie să accepți cookie-urile din categoria „Marketing și conținut extern”. YouTube poate seta cookie-uri proprii pe dispozitivul tău.
Deschide direct pe YouTube
Biletele de intrare la jocul Politehnica Timișoara - CSL Ștefănești, din etapa a VII-a a Ligii 2, au fost puse în vânzare pe portalul Bilete.ro
Citește
Tânărul fundaș Alexandru Burlacu a semnat cu Politehnica Timișoara și va intra în programul echipei secunde.
Citește
Politehnica Timișoara și jucătorul Cătălin Gogor au încheiat de comun acord relațiile contractuale.
Citește