
Goluri primite în repriza secundă: Unirea Alba Iulia - POLI 2 2-0
Echipa secundă alb-violetă a cedat după pauză pe stadionul Cetate, scor 0-2 (0-0), în etapa a VIII-a a Ligii 3, Seria 7.
CiteșteApasă Esc pentru a închide
Apasă Esc pentru a închide

În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între cluburile din SuperLigă și cele din Liga 2, Universitatea Cluj-Napoca și Politehnica Timișoara au semnat un Acord de cooperare.
Astfel, cinci jucători de la clubul ”Șepcilor roșii” vor putea evolua, în acest sezon, cu dublă legitimare, și la gruparea alb-violetă.
“O regulă pentru dezvoltarea sportului! ⚽ Două orașe importante. Două cluburi de tradiție. Două cluburi cu profil studențesc. Un singur obiectiv: binele și dezvoltarea sportivilor ! Astăzi, „U” Cluj, în calitate de club principal, și Poli Timișoara, club secundar, au semnat protocolul de cooperare pentru sezonul 2026-2027, în conformitate cu regulamentul FRF privind jucătorii născuți începand cu anul 2004! Este un pas important pentru dezvoltarea tinerilor jucători, pentru crearea unor oportunități reale de progres și pentru construirea unei colaborări bazate pe încredere și respect. Împreună pentru sportivi. Împreună pentru performanță. Împreună pentru viitor! ⚽ Îi mulțumesc domnului președinte Radu Constantea și clubului Universitatea Cluj, pentru buna cooperare și pentru deschiderea de care au dat dovadă!”

Echipa secundă alb-violetă a cedat după pauză pe stadionul Cetate, scor 0-2 (0-0), în etapa a VIII-a a Ligii 3, Seria 7.
Citește
Politehnica a încheiat la egalitate, scor 1-1, jocul disputat cu Steaua în etapa a IX-a a Ligii 2, pe stadionul Municipal din Sibiu.
Citește
Procesul de acreditare pentru partida Politehnica Timișoara - Steaua București din etapa a IX-a a Ligii 2 s-a încheiat miercuri, 7 octombrie, la ora 18.00.
Citește